Filme & Locații

Locație: Cofetăria Capșa, Calea Victoriei 36

Mai jos puteți urmări secvența filmată la Cofetăria Capșa

 

Calea Victoriei

În data de 29 august 1878, cu ocazia celebrării independenței, autoritățile au luat decizia de a schimba denumirile mai multor străzi ale Bucureștiului, Podul Mogoșoaiei devenind Calea Victoriei.

Această nouă arteră a devenit axul principal al capitalei, pe parcursul căruia au fost construite case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele și instituții de stat. În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, strada era iluminată cu felinare îmbibate cu păcură sau rășină, iar în timpul domniei lui Grigore Ghica, a fost pavată cu piatră. În anul 1882, au fost instalate primele sisteme electrice de iluminat pe Calea Victoriei, în fața Palatului Regal.

Alte repere notabile de-a lungul Căii Victoriei includ: Palatul CEC, Palatul Cercului Militar Național construit în stil neoclasic francez, Palatul Telefoanelor pe lângă care am trecut, construit în stil art deco în 1933, Palatul Senatului, Ateneul Român Calea Victoriei este fascinantă ca ansamblu urban pentru varietatea arhitecturală, având clădiri ce aparțin antebelicului, interbelicului, perioadei comuniste cât și perioadei post-comuniste.

Demolările succesive din perioadele Belle Epoque și cea interbelică- făcând referire la hanurile prezente pe Calea Victoriei, la magazinele negustorești care îi dădeau acel iz oriental- au ajutat la crearea unor spații publice moderne. Perioada interbelică a schimbat complet artera prin introducerea unor funcțiuni noi comerciale la parterul noilor construcții.

Casa Capșa

Casa Capșa este una dintre clădirile a căror transfigurare a marcat istoria

modernă a Bucureștiului. Pornind de la un mic spațiu de afaceri al boierilor Slătineanu în anii 1830, a fost cumpărat de Ieronimo Momolo și transformat într-un teatru. În anii 1836, Momolo mai ridică încă un etaj, pe care îl transformă într-o sală de bal. Imobilul a fost cumpărat în anul 1868 de frații Capșa, și i-a fost atribuită funcțiunea de cofetărie.

În anul 1874, Grigore Capșa decide să mai adauge un etaj, și ulterior și o cupolăclădirii, căruia i se asociază și funcțiunea de hotel. Aceste extensii transformă Capșa într-un imobil de lux, în ton cu arhitectura vestică neo-clasică. Casa Capșa a fost descrisă de presa vremii ca fiind unul dintre cele mai bune hoteluri europene. Cofetăria s-a extins nu doar din punct de vedere arhitectural, dar și ca pol cultural, particularizându-se ca spațiu emergent cultural al Bucureștiului monden.

Apasă aici pentru a vedea harta cu toate locațiile

Cu mâinile curate

• creat în anul 1972
• regia: Sergiu Nicolaescu
• scenariu: Titus Popovici și Petre Sălcudeanu 
• direcția de imagine: Alexandru David

Cu mâinile curate, creat de regizorul și actor Sergiu Nicolaescu, este un pilon în istoria filmului românesc. Considerat de critici drept primul film polițist autohton, pătrunde în adâncul unei perioade tulburi din istoria Bucureștiului de după Cel de-al Doilea Război Mondial. Prin povestea sa, el ne conduce în lumea întunecată a bandelor de crimă organizată și în lupta eroică a comisarilor Roman și Miclovan.

Personajul comisarului Miclovan, jucat de regizorul însuși - conform manierii ego-maniacale clasice ale stilului regizoral al lui Nicolaescu - jucând de multe ori eroii filmelor pe care le regiza - este o creație inspirată de un personaj real, chiar unchiul său, Gheorghe Cambrea, comisar în București în perioada 1935-1951. Această amintire familială conferă filmului un iz autentic și o adâncime emoțională care transpare în interpretarea actoricească a lui Nicolaescu.

În Bucureștiul anului 1945, orașul era îngenuncheat de sărăcia perioadei postbelice și bântuit de bandele înarmate. La debutul filmului, asistăm la asasinarea unui comisar de poliție dedicat cauzei comuniste, moment ce marchează începutul unui nou capitol în lupta împotriva infracționalității. Activistul comunist Niculae Popa îl desemnează pe Mihai Roman, fost rugbyst și muncitor, să preia controlul sectorului 2 Negru și să restabilească ordinea.

Diferența de abordare dintre cei doi comisari, Roman și Miclovan, este constant reiterată în film. Miclovan preferă metodele brutale, dispus să-și facă singur justiție, temându-se că sistemul judiciar ar putea elibera infractorii închiși cu atâta sârguință. Pe de altă parte, Roman susține ideea de a acționa "cu mâinile curate", astfel încât comportamentul infractorilor să fie deferit de acțiunile organelor justiției. Această confruntare de filosofii în lupta împotriva criminalității creează un conflict tensionat și un element central al narativei.

Ca marea majoritate a filmelor lui Sergiu Nicolaescu, "Cu mâinile curate" cară puternice tente propagandistice ale sistemului comunist, încercând să spele imaginea securității, care fusese murdărită de dezăluirea implicării acesteia în instaurarea partidului comunist.Cineastul preciza înaintea premierei că „dincolo de acțiunea propriu-zisă a filmului, am vrut să se simtă tensiunea socială a epocii, sensul în care istoria se mișca. [...] Totul e pe viață și pe moarte. Așa era într-adevăr epoca”. Pentru a fi creată o atmosferă cât mai veridică sunt inserate la începutul filmului secvențe din jurnalele de actualități ale anilor 1945-1946. „Revăzându-l - eu însumi ca autor, dar și ca prim spectator - îmi creează o senzație de cronică a epocii, nu numai prin această autenticitate a decorurilor, dar și prin aerul și atmosfera care le încarcă”, afirma Nicolaescu înaintea premierei.

Filmul l-a consacrat pe Sergiu Nicolaescu atât ca regizor, cât și ca interpret. Regizorul Savel Stiopul consemna că „meritul mare ca artist al lui Sergiu Nicolaescu este filmul de acțiune, filmul polițist (cu care el a devenit clasic nu numai ca regizor, dar și ca interpret) [...]. Ceea ce face însă valoarea artistică a acestor filme este construcția lor filmică, puterea expresivă a fluxului vizual-auditiv, spațio-temporal. Montajul, mișcările de aparat, zona sonoră, totul se compune într-o curgere filmică încărcată de tensiune și semnificații care dau genului de obicei comercial o potență artistică rar întâlnită în filmul epic românesc”.

Știați că...

• Prima cofetărie care a produs înghețată pe scară largă, de care să se bucure toți bucuresștenii, a fost Casa Capșa
• La Casa Capșa s-a găsit pentru prima dată în România celebra băutură Absinth, supranumită Zâna Verde
• Celebrul Hotel și Restaurant Capșa a introdus conceptul de ospitalitate în România, prin aducerea de personal calificat din Franța
• Filmul se află pe locul 12 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România, cu o audiență de peste 7 milioane de oameni de-a lungul perioadelor în care a fost rulat în cinematografe până la 31 decembrie 2014. Filmul s-a bucurat și de succes pe plan internațional, fiind prezentat la Zilele Filmului Românesc de la Londra la data de 16 aprilie 1973 și cumpărat de companii precum Columbia Pictures, Constantin Film și Gaumont International. 
• Una dintre replicile celebre ale acestui film este cea rostită de Lăscărică care fusese adus de Miclovan în magaziile lui Semaca: „Dom' Semaca! Eu sunt, Lăscărică. Dom' Semaca! Vă rog să credeți că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forța. Vă rog să credeți, dom' Semaca.”. Această replică a intrat în conștiința publicului spectator sub forma: „Nu trageți, dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică.”.
• Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost pasionat încă din copilărie de filmele cu gangsteri, având în familie un bunic (tatăl mamei) șef de poliție și un unchi comisar în Bucureștiul anilor 1935-1951. Unchiul său, Gheorghe Cambrea, a fost ales ca model pentru comisarul Miclovan. „A lucrat în poliție, la toate brigăzile, de la moravuri la pungășii, de la jafuri armate la crime. Avea statura mea, era un bărbat atletic care știa atât limbajul șuților, cât și pe cel al oamenilor de lume. A fost arestat în '50 și eliberat 15 ani mai târziu.”, a afirmat Nicolaescu. Cambrea a fost arestat de comuniști, condamnat la 25 de ani de temniță pentru că l-a arestat la o manifestație de 1 mai pe comunistul Constantin David, urmând a fi deținut în anii '50 în închisorile de la Gherla și Făgăraș.
• Filmul a fost realizat de Studioul Cinematografic București, cu concursul Ministerului de Interne, acest lucru fiind menționat pe genericul de început. Filmările au fost realizate în perioada mai - septembrie 1972 sub comanda regizorului Sergiu Nicolaescu, în decoruri reale și nu pe platouri. Regizorul mărturisea că „pentru acest film nu am tras nici un metru de peliculă pe platou”. Decorurile au fost realizate de scenograful Radu Boruzescu. A fost reconstituit un colț al Bucureștilor de altădată: mahalale insalubre, maidane, străzi pavate cu piatră, vile somptuoase. Costumele au fost proiectate de soția scenografului, Miruna Boruzescu.
• Filmări au fost realizate în zona Gării de Est (Obor) (scena de la început în care comisarul este omorât de bandiți), în curtea Palatului de Justiție (scena întrecerii de tir între Miclovan și Patulea), în vecinătatea fostului hotel Victoria, aflat la intersecția străzilor Lipscani, Domnița Anastasia, Mihai Vodă și Ilfov și demolat după ce fusese grav avariat de Cutremurul din 4 martie 1977 (scena jefuirii magazinului de bijuterii Lembert & Fils), pe Splaiul Independenței (unde un automobil rupe balustrada și plonjează în vechea albie a râului Dâmbovița) și pe fosta stradă Izvor, în apropierea fostului Muzeu Militar Central (secvență filmată simultan cu patru aparate în care două mașini se ciocnesc frontal, iar una dintre ele plutește deasupra alteia și se lovește apoi de pavaj) și la magaziile de la Antrepozite, aflate pe strada Uranus (scena de final în care se desfășoară schimbul de focuri în urma căruia comisarul Miclovan își pierde viața).
• Rolul comisarului Miclovan a fost interpretat de Sergiu Nicolaescu, la propunerea lui Titus Popovici, deoarece nu a putut fi găsit niciun actor care să se potrivească acestui rol. Potrivit propriilor afirmații, regizorul urma să-l interpreteze inițial pe comisarul Patulea. Pentru rolul lui Patulea a fost ales ca interpret un neprofesionist, arhitectul Alexandru Dobrescu.
• Filmul a presupus realizarea a numeroase cascadorii. Scena bătăii dintre Roman și Miclovan urma să fie dublată de doi cascadori, dar încă de la început unul dintre ei l-a lovit destul de tare pe celălalt, iar actorii au trebuit până la urmă să se bată între ei de-adevăratelea. Secvența în care Miclovan îl bate pe Lăscărică a presupus și ea câteva probleme. Nicolaescu s-a simțit rău de la niște ciuperci mâncate înainte, dar a continuat să joace pentru a nu fi nevoit să amâne filmarea. După ce scena a fost terminată, i s-a făcut însă atât de rău încât a căzut într-un sicriu folosit ca element de decor.
• Filmul a trecut cu greu de cenzura de partid, fiind distribuit și în alte țări comuniste, precum și în unele țări capitaliste. Cheltuielile de producție s-au ridicat la aproape 3,4 milioane de lei.

 

Distribuția:

Ilarion Ciobanu — comisarul-șef de poliție Mihai Roman, fost ilegalist comunist

Sergiu Nicolaescu — comisarul de poliție Tudor Miclovan

Alexandru Dobrescu — comisarul de poliție Ștefan Patulea

Gheorghe Dinică — gangsterul Lăscărică, antreprenor de pompe funebre

George Constantin — anticarul Constantin Semaca

Ștefan Mihăilescu-Brăila — gangsterul Buciurligă

Sebastian Papaiani — hoțul de buzunare Fane Oarcă

Aimée Iacobescu — dama de companie Charlotte

Monica Ghiuță — soția comisarului Patulea

Corina Chiriac — cântăreața de la barul lui Scorțea

Mariam Barry Dielo — cântăreața negresă

Emanoil Petruț — activistul comunist Niculae Popa

Mihai Mereuță — gangsterul Șchiopu

Dorin Dron — gangsterul Puiu Scorțea

Cornel Gîrbea — gangsterul Burdujel

Jean Lorin Florescu — gangsterul Ciușdea

Petre Tanasievici — gangsterul Pleoarcă

Mircea Pascu — Pascu, omul lui Buciurligă

Alexandru Lungu — gardianul de la comisariat

Stelian Cremenciuc — omul lui Scorțea

Niță Anastase — Alexe, șoferul comisarului Roman (menționat Anastasia Niță)