Locație: intersecția dintre bulevardul Magheru și strada C. A. Rosetti
Mai jos puteți urmări secvența filmată la intersecția dintre bulevardul Magheru și strada C. A. Rosetti
Bulevardul Magheru
Bulevardul Magheru a fost realizat în secolul XX, în perioada de domnie a regelui Carol al II. Acest bulevard purta inițial numele de Bulevardul Take Ionescu, după binecunoscutul om politic. Este realizat și proiectat după principiile urbanismului american specific anilor 20-30, ulterior Marii Crize Economice. Preluând noțiunile abordate și în proiectarea Manhattanului, clădirile poziționate de-a lungul bulevardului au cedat o amprentă cât de cât redusă pentru a echivala în verticalitatea volumetrică. Astfel, pionieratul și avangarda arhitecturală și urban din România, și poate chiar din Europa, a fost marcată de clădiri art-deco și moderniste, precum Blocul Algiu (prăbușit la cutremurul din 1977), garajul Ciclop (prima parcare supraetajată din țară), hotelul Lido, blocul ARO, blocul arlton (prăbușit la cutremurul din 1940), blocul Scala.
În acest moment, după aproape un secol de la această grandioasă realizare urbană ce a transfigurat imaginea Capitalei, aproximativ 60 din cele 190 de clădiri ce formează bulevardul sunt încadrate în clase de risc seismic. Multe dintre cele ne-încadrate nu au fost expertizate.
Magheru One, fostul Bloc Jawol
Magheru One este la origine Blocul Jawol, realizat în 1936. Clădirea se integrează în curentul modernist din punct de vedere arhitectural. Ce care a proiectat clădirea este arhitectul Rudolf Frankel, unul dintre liderii mișcării avantgardiste, student a lui Erich Mendelsohn, acesta fiind cunoscut la rândul său pentru dezvoltarea unor principii de funcționalism dinamic în arhitectură.
Blocul Jawol prezintă orizontale puternice în raportul negativ/pozitiv. Intersecția dintre bulevardul Magheru și C.A.Rosetti este marcată în volum de o curbatură non-ivazivă. Blocul este expresie a modernismului, prin desprinderea registrelor parterului de cele ale etajelor, prin detașarea de vicisitudinile ornamentului dar și pentru eficientizarea utilizării spațiului. Blocul Jawol este proiectat în manierismul plastic și arhitectural al blocului Scala, acesta fiind pe partea opusă a bulevardului insinuând o voită simetrie. Blocul Scala este cunoscut pentru cinematograful cu același nume, fiind primul cinematograf cu aer condiționat din țară. Blocul Scala nu a avut norocul blocului Jawol, acesta fiind în prezent într-o stare avansată de degradare.
La vremea când a fost construit, blocul Jawol făcea parte din vârful de lance al construcţiilor moderniste din Bucureşti, alături de blocuri ca Wilson, Carlton, Scala, Belvedere, Casata, etc.
Apasă aici pentru a vedea harta cu toate locațiile
100 de lei
- creat în anul 1973
- regia: Mircea Săucan
- scenariu: Horia Lovinescu
- direcția de imagine: Gheorghe Viorel Todan
O drama realist psihologică apăsătoare, 100 de lei prezintă intersecția drumurilor a doi frați vitregi și antiteza direcțiilor personalităților lor. Este considerat drept unul din primele filme neorealiste românești, regizorul Mircea Săucan optând pentru abordarea unor probleme ale societății socialiste considerate tabu în conștiința națională. De la violențele între tineri, furt și evitarea miliției datorită renumelui fratelui său, la apriga nevoie de a fi iubit într-o societate care alienează forțat "tinerii proscriși" ai sistemului comunist, filmul oglindește răceala ce împrejura relațiile interumane în vremurilor respective.
Mircea Săucan studiază regia la Institutul Unional din Moscova, și pentru o scurtă perioadă îl are ca profesor pe Eisenstein. Acesta este unul din marii cineaști ai secolului al XX-lea, regizând filme ca Crucișătorul Potemkin sau seria Ivan Cel Groaznic.
Teoria montajului propusă de profesorul său, intitulată "montajul atracțiilor" își poate face simțită prezența în opera regizorului Mircea Săucan, iar în filmul "100 de lei" aceasta se poate simți influențând editul pe tot parcursul său. Montajul de atracție este teoria înaintată de Eisenstein, după studierea unuor experimente ale contemporanilor săi, conform căreia poți opta pentru importanța combinării reacțiilor emotive ale audienței pentru a conduce publicul spre un parcurs emoțional, decât pentru o logică a dezvoltării acțiunii și a înfățișării faptelor pentru dezvăluirea unor idei sau teme. Astfel, în "100 de lei", această teorie conturează stilul regizoral, de la reluarea anumitor secvențe astfel încât să producă ruperea unei cronologii veridic conturate, la discrepanța din suprapunerea montajului video cu cel sonor, iar întreaga multitudine de tehnici regizorale folosită, conduce la crearea cu foarte mult bun gust a atmosferei apăsătoare a tensiunii dintre doi frați, deveniți străini.
Călin Stănculescu, România liberă, 9 iunie 1994:
„Realizat după un scenariu semnat de Horia Lovinescu, filmul 100 de lei a indispus destul de mult cenzura epocii, care a pretins modificări substanțiale filmului realizat de Mircea Săucan. Autor profund original, Mircea Săucan aducea în cinematografia română din anii '70 nu doar ambițiile experimentalismului, ci și întrebările mult mai profunde datorate exprimării universului interior al unor personaje frustrate de nobila „generozitate” a societății în care trăiau. De urmărit în acest film jocul extrem de modern al unui mare actor, Dan Nuțu, care a ales și el, de mult, libertatea ca și regizorul Mircea Săucan. În film mai puteți admira pe lon Dichiseanu, Ileana Popovici și Violeta Andrei, toți cu 22 de ani mai tineri.”
"Unul din primele filme neorealiste româneşti, O suta de lei povesteşte în imagini foarte simple despre lucruri extrem de obişnuite, dar tabu pentru perioada comunistă, precum: violenţa în rândul tineretului, lipsa de educaţie și neadaptarea tinerilor la regimul socialist. După o epuizantă luptă cu cenzura, filmul este scurtat arbitrar, unele secvenţe refilmate, ajungându-se la o variantă trunchiată și edulcorată, neagreată de autor, dar acceptată de organele superioare şi difuzată apoi în premieră pe ecrane în 1973." - Marian Rădulescu – Polifonii poetice
„Un film despre oamenii care n-au timp să se cunoască şi să se ajute la momentul potrivit. Un film în care se caută dragostea în sensul ei cel mai general.” - Mircea Săucan
Știați că...
- Negativul original al filmului a fost ars, regizorul a fost la un pas de nebunie, iar producătorul Constantin Roateş a făcut infarct şi a murit la dispensarul din Buftea.
- Filmul, în copie pozitivă, a fost păstrat de oamenii studioului și redat publicului după '89.
- „A fost ars negativul din ordinul tovarăşei Ceauşescu. La premieră nu mai exista negativul. Inginerii, muncitorii de la controlul tehnic plângeau. Lui nea Tică Roateș, directorul filmului, i s-a făcut rău, s-a dus la punctul medical de la Buftea, a făcut infarct şi a murit. A murit o dată cu filmul şi cu toată munca mea“, a mărturisit Mircea Săucan.
- Mașina condusă de Andrei este un Buick Riviera, un model neobișnuit pentru România acelor ani, care a fost importată din Statele Unite .
- În filmări a fost folosită şi limuzina Licăi Gheorghiu, fostă actriță și fiica liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Distribuția:
Dan Nuțu — Petre, un tânăr pierde-vară căzut la examenul de admitere de la Facultatea de Arhitectură, fiul unui funcționar poștal
Ion Dichiseanu — Andrei Pantea, un actor bucureștean de succes, fratele vitreg al lui Petre
Ileana Popovici — Dora, o tânără admiratoare a lui Andrei, iubita pentru scurtă vreme a lui Petre
Violeta Andrei — Maria, actriță, colega de teatru a lui Andrei
Ernest Maftei — martorul accidentului (doar în versiunea cenzurată, nemenționat)
Emanuel Valeriu — reporterul TV (nemenționat)
