București, România
+40 773 973 116
straziledefilm@gmail.com

Filme

Locație: Casa Oamenilor de Știință, Piața Lahovari 9

Mai jos puteți urmări secvența filmată la Casa Oamenilor de Știință

 

Piața Lahovari

Strada Alexandru Lahovari era parte integrantă Uliței Herăstrăului, atestată în secolul XIX, ce devine ulterior Calea Dorobanți. Ulița Herăstrăului străbătea o bună parte din Bucureștiul acelor vremuri, printre care așa numitele mahalale Pitar Moșu, Precupeții Vechi, Precupeții Noi, Sfântul Visarion, Popa Darvas, aceasta pornind din proximitatea Bisericii Albe, și continuând spre est și nord-est. Conform planului cadastral al orașului din 1911 a lui Borroczyn, pe segmentul dintre str. Dionisie Lupu și Armașului, Calea Dorobanți se redenumește sub numele de strada Alexandru Lahovari.

Piațeta formată în intersecție, ca urmare a demolării câtorva case avea să primească numele de Piața Lahovary. Piața Lahovari are valențele unui nod de circulație mai mult decât funcțiune de piață publică. Are o dezvoltare radială în jurul statuii lui Lahovari, opera sculptorului francez Antonin Mercier.

Ansamblul arhitectural include, pe lângă statuia lui Alexandru Lahovari, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice și Casa Oamenilor de Știință (fosta Casă Assan).

Casa Oamenilor de Știință

Clădirea a fost comandată de familia Assan, cunoscuți pentru construirea binecunoscutei mori în componența căreia funcționa prima instalație industrială acționată de o mașină cu aburi Siegel, adusă din Viena.

Clădirea a fost ridicată între 1904-1905, după planurile arhitectului Ion D. Berindey (1871-1928), absolvent al școlii de Beaux Arts din Paris. Cele mai cunoscute clădiri realizate ale lui Berindey sunt Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino (astăzi, Muzeul "George Enescu"), Casa "George G. Assan" (astăzi, Casa Oamenilor de Ştiinţă), Sindicatul Ziariştilor (astăzi, Teatrul Foarte Mic), casa amiral Vasile Urseanu (astăzi, Observatorul Naţional "Amiral Vasile Urseanu" și nu în ultimul rând, impresionantul Palat al Culturii din Iaşi.

Faţada casei are trei registre arhitecturale. Soclul este tratat cu profile decorative, registrul principal, parterul, cu un apareiaj simplu, tipic, şi partea superioară, mansarda marcată de decorațiunile cu pilaștri și acoperișul de inspirație franceză, de inspirație neoclasică. Decorațiunile, tâmplăria, feroneria inclusiv gardul sunt de asemenea de inspirație neoclasică.

Clădirea dispune de trei niveluri, demisol parter și etaj. Zonele de zi și cele de noapte ale casei sunt divizate pe verticală, cele trei apartamente private aflându-se la etaj. Intrarea principală este pe fațada din spate, fiind marcată de o scară monumentală. Uşa masivă din metal se deschide în holul principal care beneficiază de un iluminator. Spațiul devine aerisit, deschis și luminat. Din holul principal se dispun cele 5 saloane, anume Salonul Oglinzilor, Sala Candelabrelor, Sala de Şah, Sala de consiliu sau Sala Edison și Sala Zodiac, în care lumina este cernută discret prin vitraliul impozant în care sunt reprezentate semnele zodiacale. Din 1945, clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române şi a devenit Casa Oamenilor de Ştiinţă.

Apăsați aici pentru a vedea harta cu toate locațiile

Actorul și sălbaticii 

  • creat în anul 1975
  • regia: Marcus Manole
  • scenariu: Titus Popovici
  • direcția de imagine: Nicu Stan

O satiră de proporții epopeice, Actorul și sălbaticii armonizează genuri cinematografice distincte, de la comedia sau pamfletul politic la o puternică dramă-acțiune. Cu un scenariu dinamic (scris de Titus Popovici) și un montaj care îl urmează îndeaproape, filmul este o capodoperă care ia temele unui The Dictator chaplian și îl toarnă în registrul unui All that Jazz îmbietor și colorat, dar totuși, autentic și neaoș românesc. De la insert-urile de close-up-uri cu detalii care funcționează ca poante sau întorsături de situație, la planurile largi cu coregrafii și costume flamboiante, filmul se dovedește demn de o cinematografie europeană, cu fine influențe și nuanțe hollywood-iene. 

Este uimitor cum, cu un puternic discurs anti-totalitar trece fără nicio problemă de cenzura sistemului comunist. Filmul ridică problema libertății de exprimare a artistului, reprezentat de Costică Caratase (Toma Caragiu), directorul Teatrului de revistă "Vox" și a pericolului pe care îl presupune implicarea sa în problemele sociale existete într-o lume dictatorială.

Cu toate că ținta filmului erau legionarii și fascismul, filmul a apărut ca un strigăt mut la adresa regimului dictatorial din România acelor vremuri, regim care a cenzurat libertatea de exprimare a artiștilor și l-a suprimat pe Tănase (Costică Caratase, este inspirat după personalitatea marelui actor Constantin Tănase). Filmul a fost perceput în epocă ca o „metaforă subtilă” prin care se prezenta cenzura și restrângerile la adresa artei din perioada comunistă.

Scene care dezvoltă caracterul vertical și demn al personajelor conturează o puternică estetică a filmelor despre eroi ai normalității, care gravitează în jurul unui protagonist supra-dotat aflat într-o luptă cu un inamic pe măsură.

 

Știați că...

  • Scenariul filmului a fost scris de Titus Popovici, purtând inițial titlul „Actorul, polițistul și… sălbaticii”. După cum își amintesc astăzi actorii care au jucat în peliculă, rolul principal a fost scris special pentru Toma Caragiu
  • Filmul a intrat în faza de producție la 16 martie 1974. Filmările au avut loc în perioada 3 iunie - 17 septembrie 1974. În cele 65 de zile de filmare s-a muncit câte 10 ore pe zi. Filmul a fost vizionat de Dumitru Popescu la 4 aprilie 1975, care a soilicitat operații de remontaj și introduceri de texte. 
  • Cheltuielile de producție s-au estimat la aproximativ 5 milioane de lei.
  • Actorul și sălbaticii este inspirat din viața actorului Constantin Tănase, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai teatrului românesc de revistă, care a cultivat cupletul satiric și politic în perioada interbelică. El a creat trupa „Cărăbuș”, organizând spectacole de cabaret și de revistă pe parcursul următorilor 20 de ani. Numele personajului Caratase se inspiră atât din numele lui Toma Caragiu, cât și din cel al lui Constantin Tănase, nefiind exclus nici Caragiale din jocul onomastic. O altă paralelă lingvistică este între lansarea de către Caratase în lumea muzicii a slujnicei Mărioara și lansarea de către Constantin Tănase în trupa sa, „Cărăbuș”, a cântăreței Maria Tănase, supranumită "Pasărea măiastră" de către Nicolae Iorga.
  • Spectacolele lui Tănase au satirizat abuzurile săvârșite de Armata Roșie după 23 august 1944 și până la moartea actorului, în 29 august 1945. Acesta a fost arestat, amenințat cu moartea și forțat să nu mai pună în scenă piese cu caracter antisovietic. La următorul spectacol, Constantin Tănase a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu brațele pline de ceasuri de mână, nu a scos niciun cuvânt, apoi și-a deschis pardesiul, sub care avea un imens ceas cu pendulă. El a arătat către ceas și a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Actorul a murit la două zile după reprezentație, din cauza unui blocaj renal. Au circulat zvonuri că ar fi fost omorât de soldații ruși.
  • În monologul de final al lui Caratase, actorul este deghizat în Hitler și satirizează spiritul fascist, apoi este dus în culise. Scenariul prevedea ca personajul să moară în pat, dar Toma Caragiu a insistat ca filmul să se termine cu un cadru în care el moare „în picioare”. 
  • Acest film conține prima apariție a unui rege al României într-un film realizat în România socialistă.
  • Deși ținta filmului erau legionarii și fascismul, potrivit propagandei comuniste filmul a apărut ca un strigăt mut la adresa regimului dictatorial din România acelor vremuri, regim care a cenzurat libertatea de exprimare a artiștilor și l-a suprimat pe Tănase. Filmul a fost perceput în epocă ca o „metaforă subtilă” prin care se prezentau cenzura și restrângerile la adresa artei din perioada comunistă. 
  • Actorul Mircea Diaconu a afirmat că „toată lumea care vedea filmul în anii aceia îl citea, îl decripta altfel (...). Filmul era despre Constantin Tănase, despre Caratase. Însă „răii”, care în filmul nostru erau legionarii, fasciștii, toată lumea știa că erau cu totul alții, că erau „roșii” din est. Toată lumea decripta în felul acesta povestea și accepta că nu se putea vorbi altfel pe această temă decât așa.”
  • Actorul și sălbaticii a fost vizionat de aproximativ 5,5 milioane de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o analiză a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești, de la data premierei și până la 31 decembrie 2007, alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
  • Acest film a fost distins în 1975 cu două premii ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): Titus Popovici a primit Premiul special al juriului pentru scenariile scrise pentru Actorul și sălbaticii și Pe aici nu se trece..., iar Mircea Diaconu a primit Premiul pentru interpretare masculină .
  • Scenograful Virgil Moise a primit Premiul pentru scenografie al Festivalului de la Moscova din 1975.
  • În timpul filmărilor au existat o serie de încurcături. Într-o scenă, Caratase găsește în pat o mână tăiată, lăsată de legionari ca să îl sperie. A fost folosită o mână reală adusă de la morgă. Aceasta a ajuns, a doua zi, într-un coș de gunoi și a fost găsită. S-a început o anchetă care s-a încheiat după ce s-a dovedit că mâna găsită era un „reziduu de filmare”.
  • Pistolul folosit în film de comisarul Radu Toma era unul real, care îi era înmânat actorului Mircea Diaconu de un căpitan de securitate doar în momentul în care se filma scena respectivă, după care îi era luat imediat. Acesta a refuzat să i-l lase actorului mai devreme pentru ca acesta să poată exersa mișcările firești cu pistolul.

  

Distribuția:

Toma Caragiu — maestrul Costică Caratase, directorul Teatrului de revistă „Vox”

Mircea Albulescu — Ionel Friedman, textierul lui Caratase

Margareta Pogonat — Elvira Caratase, soția lui Costică

Ion Besoiu — profesorul Guță Popescu, mentorul Mișcării Legionare

Mircea Diaconu — comisarul Radu Toma de la Poliția Judiciară

Carmen Petrescu — manechinul Pusi

Maria Chira — Lucia Caratase, fiica lui Caratase

George Paul Avram — artistul Puiu Mugur, logodnicul Luciei

Marin Moraru — Vasilică, servitorul din casa lui Caratase

Ovidiu Iuliu Moldovan — legionarul isteric

Carmen Berbecaru — Mărioara, slujnica din casa lui Caratase

Gheorghe Șimonca — regele Carol al II-lea al României

Florin Zamfirescu — soldatul Ghiță Gherdan, logodnicul Mărioarei

Lucia Boga — actriță la Teatrul „Vox”

Lia Șahighian — doamna Mathilde, patroana casei de modă

Tricy Abramovici — cântăreața brunetă

Zephi Alșec — prefectul de poliție

Cornel Ciupercescu — studentul legionar, iubitul lui Pusi

Constantin Dinulescu — jurnalist

Nicolae Praida — pompierul Teatrului „Vox”

Horea Popescu — medicul curant al lui Caratase

Manu Nedeianu — generalul Miclescu

Mircea Veroiu — asasinul legionar de la teatru

Ștefan Thuri — coreograful George

Rudy Rosenfeld — dramaturg aspirant

Ferenc Bencze — țăranul înrudit cu Caratase

Constantin Drăgănescu — legionarul care-l înjunghie pe Friedman

Petre Gheorghiu-Goe — tatăl lui Pusi

Ioana Crăciunescu — studenta entuziasmată de cursul lui Guță Popescu

Jeana Gorea — mama lui Pusi

Manole Marcus — pictorul lui Carol al II-lea (nemenționat)